Cele 10 porunci ale montaniardului

Cele 10 porunci ale montaniardului

Cele 10 porunci ale montaniardului

General
Ponturi
24 May 2017 paul

Ne place să zicem că plecăm pe munte ca să fim liberi şi să scăpăm de regulile societăţii. Dar cu toate astea, şi acolo e nevoie de un set minim de reguli, mai mult de bun-simţ, pe care trebuie să le respectăm astfel încât să ne putem bucura de natură şi alte dăţi în care ne întoarcem şi să-i lăsăm şi pe alţii să se bucure la rândul lor.

Nu sunt sigur de unde provin aceste 10 porunci, unii spun că a fost facută de Luis Trenker, alţii că provine din cultura populară a muntelui. Oricare ar fi cazul, e o colecţie bună de idei, pe care le aveţi mai jos.

  1. Să nu întreprinzi o ascensiune ce-ţi depăşeşte puterile. Subestimarea turelor e unul din cei mai seminificativi factori pentru producerea accidentelor. Majoritatea rănirilor sau deceselor s-au produs din cauza frazei "Hai că nu-i aşa de greu!". Invaţă să-ţi cunoşti limitele şi depăşeşte-le doar câte puţin!
  2. Să pregăteşti cu de-amănuntul orice excursie, fie că vei merge singur, cu prietenii sau cu ghizii. Generaţia noastră are norocul de a avea acces la o sursă vastă de informaţii (hărţi printate, cărţi, site-uri, blog-uri). Profită de aceste surse şi documentează fiecare detaliu al turei, de la traseu, surse de apă, vreme până la refugii şi "scăpări" de urgenţă. Faptul că mergi cu un lider nu scuză lipsa de informare!
  3. Să nu uiţi în munţi că eşti o fiinţă civilizată. Deşi mergi într-un mediu sălbatic, nu uita de maniere. Salută respectuos pe oricine întâlneşti pe drum, iar dacă ajungi la cabane sau te întâlneşti cu alte grupuri, încearcă să ai un comportament care nu deranjează.
  4. Să nu profanezi peisajul pe care îl străbaţi şi să nu "împodobeşti" natura cu cioburi de sticlă, hîrtiuţe, cutii de sardele şi alte rămăşiţe. Dacă ţi-ai făcut obiceiul că cineva strânge gunoiul după tine... destul de rău! E momentul să înveţi că natura trebuie lăsată aşa cum e ea, adică naturală. Dacă duci o sticlă plină pe munte, e mai uşoară când o aduci jos goală.
  5. Fii bun camarad! Daca eşti conducător, evită să fii autoritar şi încăpăţânat, încrezut sau îngâmfat. Majoritatea turelor pe care le vei face vor depinde de o echipă. Ei sunt oamenii în care trebuie să-ţi pui încrederea, cel puţin până la sfarşitul turei aşa că încearcă să-i întelegi dacă au supărări şi ajută-i dacă au necazuri.
  6. Respectă cabana tot aşa cum îţi respecţi propria ta casă. Cabanele montane au fost construite cu eforturi mari, atât financiare cât şi fizice pentru a ne oferi protecţie şi hrană pe munte. Lasă-le curate şi respectă-i pe cabanierii care fac eforturi să le ţină în condiţii bune.
  7. Nu fura! Nu fura altora nici liniştea, nici singurătatea ce-o caută, nici perspectiva. Imaginează-ţi cum ar fi să-ţi fure cineva bocancii la o cabană. Cum ai ajunge jos?
  8. Nu minţi, nu exagera, nu fii lăudăros! Chiar şi ascensiunea cea mai dificilă este puţin lucru faţă de alte realizări omeneşti.
  9. Apără onoarea asociaţiei tale şi nu numai a aceleia a cărei insignă o porţi, ci şi a acelei mari comunităţi care ţi-a facut accesibilă lumea munţilor.
  10. Nu profana munţii prin mania recordurilor. Înţelege-le sufletul!